GENURILE ARTEI PLASTICE:

    Pictura, de exemplu, se realizează în encaustică, temperă, ulei, acril, pe suport de lemn, pînză sau carton, în calitate de subiecte fiind selectate cele mai diverse  teme – biblice, mitologice, istorice, cotidiene, care pot fi reprezentate ca tablou de gen, peisaj, portret, natură statică, cu sau fără prezenţă umană, redate tridimensional, creînd iluzia spaţială a imaginilor prin intermediul volumului, formei, clarobscurului, facturii, luminii şi umbrei etc.
Grafica, la rîndul său, apelează la motive similare, avînd  însă alte materiale, forme şi tehnici, de la care, uneori provine şi denumirea subdiviziunilor - miniatură, acuarelă, pastel, gravură (desen, laviu, xilogravură, acvaforte, mezzotinto, linogravură), spre exemplu: gravura de carte sau cea de şevalet (stampa).
Sculptura este genul de artă care poate fi contemplată  de jur-împrejur şi poate fi realizată prin cioplire (dăltuire) (granitul, marmura) sau turnare (bronzul,diferite aliaje metalice), constituind sculptura în rond-bosse (rotundă), relief şi altorelief, apelînd, de obicei, la un limbaj plastic specific – alegoric, simbolic sau comemorativ.
Artele decorative (ceramica, giuvaergeria, sticla artistică, tapiseria, batic-ul) au avut la începuturi doar funcţii utilitare (pentru păstrarea, transportarea şi utilizarea alimentelor, pentru protecţie) fiind decorate cu imagini sau ornamente decorative, devenind, cu timpul, obiecte estetice de lux, care înfrumuseţează ambianţa locuinţelor. Sunt cunoscute renumitele vase de ceramică greacă pictate cu figuri roşii şi negre, porţelanul şi batic-ul chinez, majolica italiană, tapiseria franceză şi cea germană.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog